Cum fac sa ma impac cu ideea ca nu produc nimic - la bani ma refer, de vreo jumatate de an si ca situatia mai dureaza vreo luna-doua-trei?
Citesc: carti, site-uri, ziare, anunturi, vise. Fac: planuri, yoga, masaj, mancare, ceaiuri, curat, manichiura, pedichiura, mutre, fite, glume. Scriu: mail-uri, memorii, comentarii. Vad: filme, oameni, prosti, seriale, cum trece timpul si sperantele mor.
Si cel mai mult imi place cum imi zice: "ai rabdare, mai e un pic." De 6 luni incoace.
Friday, January 14, 2011
Tuesday, January 11, 2011
Monday, January 3, 2011
intentia conteaza?
Nu mi-e rusine sa recunosc treaba asta: am convingerea ca oamenii trebuie sa isi primeasca pedeapsa. De obicei vine pe cale naturala, insa atunci cand varianta naturala dureaza mai mult decat ma tin pe mine nervii, oamenii care imi gresesc trebuie, TREBUIE sa primeasca pedeapsa vietii de la mine. Sau prin intermediul meu, in mod cat de poate de natural.
(Totul s-a schimbat pe 9 decembrie 2009, viata tarandu-ma din pustiu in mijlocul tuturor posibilitatilor. Omul pe care l-am dispretuit cu toate fortele a marcat cotitura asta si apoi a disparut din viata mea. Ceea ce a facut el a fost sa imi rataceasca Fericirea. Dar Fericirea m-a asteptat si ne-am regasit 15 iulie 2010. Ne cunosteam de 18 luni, schimbaseram 8 domicilii pe doua continente, pierduseram joburi, prieteni si vise, deci ne-am casatorit pe 20 noiembrie. Nicio data nu coincide pana aici, dar ne apropiem de 9 decembrie 2010, care aduce ca si cel de anul precedent, vestea. Omul acela revine in viata mea. De fapt... eu l-am primit in vietile noastre. Privind retrospectiv, jur ca a fost curiozitate masochista. And now it hurts, damn it hurts! De fapt nu mai doare, inclin sa cred ca supureaza - la ulcer ma refer.)
Un om care te cauta dupa ce ti-a facut de petrecanie, dar tu esti mic si fericit si crezi ca oamenii sunt buni si merita a doua sansa din doua in doua sanse, iti da de stire ca ai sa il gazduiesti. Si mic si fericit cum esti, te bucuri ca ai ocazia sa faci asa un lucru bun. Omul vine din sanul familiei sale, de fapt a fost azvarlit de acolo. Nu a plecat decat dupa ce si-a luat o sticla peste cap. Literalmente. Si-a luat fix in moalele capului o sticla din aia ca cele de lapte (sticla de sticla groasa si verde, de un litru). Asadar a plecat de acolo. Si a poposit in vietile noastre.
Nu dau motive, dar jur ca sunt foarte serioase si teribil de extreme - ma feresc cat pot sa am in preajma obiecte contondente, dure si mai ales sticle. Chiar si o sticla subtire mi-ar fi foarte utila, ca se sparge si ii intra cioburile in ochi sau in nas sau in gura sau in urechi sau, mult mai bine, peste tot. Cand spal cutitele, am momente cand ma intreb daca merita sa il curat inainte sa il infig....uneori nu sunt sigura daca nu cumva momentul s-a consumat si spal urmele.
EVIDENT ca glumesc. Nu as putea face asta. Si nu spun asta pentru ca am incercat si am constatat ca nu sunt capabila.
(Ceea ce imi da de gandit - nu poti spune ''nu pot face asta'' asa...fara sa fi incercat macar, nu? Hmmmm....)
Moment educativ: matraguna se zice ''mandragora'' in engleza.
(Totul s-a schimbat pe 9 decembrie 2009, viata tarandu-ma din pustiu in mijlocul tuturor posibilitatilor. Omul pe care l-am dispretuit cu toate fortele a marcat cotitura asta si apoi a disparut din viata mea. Ceea ce a facut el a fost sa imi rataceasca Fericirea. Dar Fericirea m-a asteptat si ne-am regasit 15 iulie 2010. Ne cunosteam de 18 luni, schimbaseram 8 domicilii pe doua continente, pierduseram joburi, prieteni si vise, deci ne-am casatorit pe 20 noiembrie. Nicio data nu coincide pana aici, dar ne apropiem de 9 decembrie 2010, care aduce ca si cel de anul precedent, vestea. Omul acela revine in viata mea. De fapt... eu l-am primit in vietile noastre. Privind retrospectiv, jur ca a fost curiozitate masochista. And now it hurts, damn it hurts! De fapt nu mai doare, inclin sa cred ca supureaza - la ulcer ma refer.)
Un om care te cauta dupa ce ti-a facut de petrecanie, dar tu esti mic si fericit si crezi ca oamenii sunt buni si merita a doua sansa din doua in doua sanse, iti da de stire ca ai sa il gazduiesti. Si mic si fericit cum esti, te bucuri ca ai ocazia sa faci asa un lucru bun. Omul vine din sanul familiei sale, de fapt a fost azvarlit de acolo. Nu a plecat decat dupa ce si-a luat o sticla peste cap. Literalmente. Si-a luat fix in moalele capului o sticla din aia ca cele de lapte (sticla de sticla groasa si verde, de un litru). Asadar a plecat de acolo. Si a poposit in vietile noastre.
Nu dau motive, dar jur ca sunt foarte serioase si teribil de extreme - ma feresc cat pot sa am in preajma obiecte contondente, dure si mai ales sticle. Chiar si o sticla subtire mi-ar fi foarte utila, ca se sparge si ii intra cioburile in ochi sau in nas sau in gura sau in urechi sau, mult mai bine, peste tot. Cand spal cutitele, am momente cand ma intreb daca merita sa il curat inainte sa il infig....uneori nu sunt sigura daca nu cumva momentul s-a consumat si spal urmele.
EVIDENT ca glumesc. Nu as putea face asta. Si nu spun asta pentru ca am incercat si am constatat ca nu sunt capabila.
(Ceea ce imi da de gandit - nu poti spune ''nu pot face asta'' asa...fara sa fi incercat macar, nu? Hmmmm....)
Moment educativ: matraguna se zice ''mandragora'' in engleza.
Subscribe to:
Posts (Atom)